Plecat în căutarea înțelesurilor divine – mai precis, a adevăratului Arsenie Boca – Alexandru Solomon s-a săturat de atmosfera opacă a pelerinajelor tuturor paraschevelor din România, pe unde a încercat să filmeze ca să se lămurească cum stă treaba cu Arsenie. I-a ajuns falsitatea pe care și-o construiesc oamenii imediat ce ajung în fața camerei, când le pui întrebări. A zis: “Îmi fac pelerinajul meu!” și s-a apucat de un casting cu oameni pe care să-i plimbe cu autocarul, prin locurile-fetiș ale profetului-icoană cu zdrăngănele care atârnă de retrovizoarea oricărui șofer de taxi din România. Pentru ca să-i poată filma și lua la întrebări și nu oricum, ci cât are el chef.
Scandalos! Cum adică, să-i alegi, așa, pe niște unii ca să spună după aia ce vrei tu?! Inadmisibil, e o tentativă drăcească de subminare a nobilei Biserici Ortodoxe Române! Dar stați să vedeți ce-a pățit Alexandru Solomon, tocmai din cauza asta.
De fapt, n-am deloc genul de memorie papagalicească cu care să pot să reproduc șirul interminabil de aiureli misticoide, dacopate, spiritualiste pe care îl debitează personajele – și oricum, am da-o pe spoilere. Stau să mă întreb cum și dacă ar putea fi tradus într-o limbă străină tot șuvoiul de enormități în care băltește Zeitgeist-ul României, prin bulele de Facebook și de patrie neatinse de reportofon, cameră, interviuri, studii cantitative și alte dispozitive de decelat realitatea. Naiba știe cum, probabil cu Satana însuși director de casting, Alexandru Solomon a aterizat – sau alunecat – fix în această mocirlă de enunțuri nepereche. Dacă ceva îți întrerupe ici-colo buimăceala extremă stârnită de inepțiile personajelor, e șirul de aluzii la discursuri de multinațională, citate apocrife din cărți motivaționale, idei mototolite de psihologie vulgarizatoare și alte modernisme care scot capul din discursul oamenilor între care, în “civilie”, ai putea să te afli foarte bine dacă ești în România, fără a bănui ce le poate mintea. De fapt, chiar și răbdarea îngerească a diavolului de Solomon, cumsecădenia infinită de care a avut nevoie pentru ca să pornească și să întrețină bombardamentul paroxistic cu tâmpenii din film, ajunge să se blocheze într-un moment în care unul din personaje o ia pe arătură antisemit. “Bine, da’… eu sunt evreu”, remarcă, cu candoare uluită, realizatorul.
Arsenie Boca e un pictor de icoane care a murit și după ce a murit, a fost antologat naiba știe de cine într-o serie întreagă de ziceri și cărțulii – de o platitudine apăsată, opusă enormităților exotice spuse de personajele din documentar – din câte am văzut, eu, care nu știu prea multe despre el. Și nici nu știu cine ar putea ști – documentarul lui Alexandru Solomon în niciun caz, fiindcă el se numește, pe drept cuvânt, “Arsenie Boca. Viața de apoi” (“The Afterlife”, varianta engleză, sună mai bine și mai lipsit de conotații apocaliptice după mine). El știe cum, autorul a conjurat în personajele lui un peisaj mental colectiv copleșitor, pe care, oricât îl bănuiam, nu aveam cum să-l bănuim așa cum e, în toată splendoarea lui ineptă, ca un Arsenie uriaș care planează pe deasupra noastră, a tuturor, greu de sesizat, dar acoperitor. Filmul e un gest simetric, pe steroizi, cu cel pe care-l constituie posteritatea literară a lui Arsenie ăla de carne, răposat în 1989. Vorbim de un personaj obscur în timpul vieții, care a reușit – prin antologare, memetică și cine știe ce alte daruri vrăjitorești – să se ipostazieze virtual într-un mod și cu o intensitate care lasă de rușine transhumanismul, marota lui Elon Musk și a tuturor șmecherilor din Silicon Valley cu privire la felul cum te-ai putea uploada online după moarte.
Sau, dacă întrebi personajele lui Solomon, chestia aia cu oile din Miorița.
- Detalii pe site-ul oficial.
- Trailer.