Mazăre. Care Mazăre?

S-a redeschis sezonul de Mazăre. La fix doi ani de când evolua în uniformă germană pe un podium de modă, stârnind un scandal legat de insigna cu svastică rătăcită printre efecte, primarul de Constanța se joacă de-a Pirații din Caraibe într-un pictorial din revista “tabu”. De ce se pretează ditamai demnitarul la asemenea maimuțăreli?

În 2009, când cu svastica, remarcam într-un text că ieșirea la rampă deghizat n-a fost singura de acest tip a lui Mazăre. Omul se costumase cu ceva vreme înainte în Bond. James Bond. Mi se părea atunci că felul în care bărbatul la 40 de ani, plin de bani și cu o poziție importantă în stat, își rezolvă în public fantasmele de pubertate, create de volume-maculatură, are ceva definitoriu și simptomatic. Mai nou, același personaj pare a-și fi adăugat o nouă achiziție în bagajul cultural, prin seria de filme de mare succes la copii și adolescenți, zisă a “Piraților”. Dar, pe undeva, Mazăre nu se costumează de astă dată în Jack Sparrow–Johnny Depp. Ci devine, cu tâlc, un fel de meta-personaj, Maestrul deghizărilor, călător de la un foileton de secol al XIX-lea la un serial TV prost și așa mai departe.

Aș putea insista cu psihanaliza de la distanță, pentru a presupune că Mazăre are o problemă evidentă cu sine însuși, din moment ce trece mereu de la o mască la alta, problemă care se leagă poate de criza vârstei de mijloc sau, dimpotrivă, de o carență de maturizare. În România există însă psihologi serioși care și-au construit clinici pe acest gen de diagnostic de la distanță, așa că e cazul ca măcar noi, amatorii, să nu insistăm. E preferabil să ne gândim altfel: până la urmă, Mazăre e tot primar, cu toate svasticile și bling-bling-urile lui, iar electoratul e, se pare, mulțumit de asta. În ce să se deghizeze bietul om? În Immanuel Kant? Regina Victoria? Publius Ovidius Naso, că tot e vecin cu el?

Aiurea. Victoria e o echipă de fotbal, Kant limita la care se unesc două suprafețe și Ovidiu o statuie pe care a încercat cineva să o vândă unor proști pe vremea lui Ceaușescu. Pentru Jack Sparrow, Rommel (sau dracu’ știe ce-o fi visat Mazăre) și Bond se găsesc totdeauna destui alegători. Pentru Mazăre pur și simplu, mai puțini. E drept, numele e predestinat: e la origine un singularia tantum, un substantiv fără plural, care desemnează o materie multiplă, mai măruntă ca seria deghizărilor, dar mai omogenă. Dar pe cine vreți să convingă un politician român prin el însuși, așa cum e, în nume propriu? Are el realizări, altruism, inteligență? Nu. Dar are tricorn.

Articol scris pentru ediția de tipar de miercuri, 27 iulie 2011, a ziarului “România liberă”